Sarbatoarea Iei romanesti Oakville 2016, in format de sezatoare

Vorbesc Romaneste sezatoare Oakville

Copii, părinți și bunici, am participat duminică, 26 iunie, la a doua ediție a Sărbătorii Iei organizată de Vorbesc Românește.

Ne-a crescut inima de bucurie la fiecare costum popular apărut la orizont. Cei care nu au avut în dotare ie au avut posibilitatea să îmbrace una pusă la dispoziție de Vorbesc Romanește fie din “lada de zestre” fie din cele primite de la Biroul pentru Relații cu Diaspora.

După ce ne-am admirat unii altora costumele am aflat povestea fiecărei ii, multe din cele purtate fiind la a doua sau chiar la a treia generație. 

Copiii au putut afla cum fetele învățau să-și coase singure iile, ce semnificație au culorile aței folosite și semnele cusute.

Câțiva dansatori ne-au delectat apoi cu dansuri populare după care ne-au invitat la horă. Am învățat pași de dans din diferite zone ale țării: Banat, Ardeal, Moldova. Și dacă am fi înclinați să credem că ne place atât de mult dansul românesc pentru ca în piept ne bate încă fiecaruia o inimă de român, duminică am aflat că dansul nostru popular face și inima străinilor să bată mai tare.

O doamnă de altă naționalitate ne observa din spatele unui pâlc de copaci și ne filma. Apoi, ca în poveștile nemuritoare, picioarele ei au prins a se mișca în ritmul muzicii, pentru ca în scurt timp să se lege în hora noastră.

Obosiți de atâta distracție, ne-am întors la șezătoare. Am luat acul, ața și pânza și ne-am apucat de cusut: costume populare din carton pentru începători, medalioane și semne de carte pentru cei mai mari. Copiii și-au ales mai multe modele și și-au luat de lucru și pentru acasă.

Tot în această zi, așa cum anunțam în postarea noastră anterioară, am prezentat colecția “Poartă Semne Românești”. Modelele pot fi executate și la comandă pentru cei care doresc. Fondurile obținute din vânzarea acestora vor fi folosite la organizarea altor evenimente destinate copiilor.

Nu degeaba ziua poartă numele de Sărbătoarea Iei. A fost cu adevărat o zi de sărbătoare!

Colecția ‘Poarta Semne Romanesti’

Anuntul initial al Sarbatorii Iei Oakville 2016:


Duminica, 26 iunie 2016, de la orele 11 am, Vorbesc Romaneste va asteapta in Lion’s Valley Park (intrarea pe langa biserica, in partea de sud a Dundas) pentru a sarbatori, in format de ‘sezatoare’, Ziua Internationala a Iei.

Iata imagini si alte detalii la evenimentul de anul trecut: https://www.vorbescromaneste.com/Ia_romaneasca_oakville_2015

Parintii sunt invitati sa aduca gustari si bauturi racoritoare iar Vorbesc Romaneste pune la dispozitie materiale (panza, ata, ace, modele) si documentatie.

Am găsit această sărbătoare ca un bun prilej de a lansa colecția “Poartă semne românești”. Această colecție își dorește să surprindă esența frumosului românesc oferind piese compatibile atât cu o ținută elegantă cât și cu una modernă, contemporană. Așteptăm cu emoție reacțiile dumneavoastră.

Câteva piese din mica colecție pot fi văzute în albumul de mai jos. Păstrăm câteva surprize și pentru duminică.

Și înca o surpriză: câțiva reprezentanți ai ansamblului de dansuri Arta vor face o demonstrație de dansuri populare românești dupa care si copiii (si parintii) vor fi invitati la dans.

Vă așteptăm cu drag!