Despre noi
Despre noi

Despre noi

Vorbesc Românește este o asociație non-profit din Oakville, Ontario, Canada, ce activează în domeniul educației și organizează evenimente destinate cu predilecție copiilor din comunitatea română din regiunea Halton și localitățile limitrofe.

Vorbesc Românește sprijină Programul de Limba Română oferit de Inspectoratul școlar local (și susținut de guvernul provincial) și organizează cursuri extrașcolare în limba română. Pe lângă acest program, Vorbesc Românește organizează anual (începând cu anul 2010) evenimente prin care se promovează limba, cultura și tradițiile românești:

  • Concerte de colinde de Crăciun;
  • Piese de teatru adaptate după operele scriitorilor și dramaturgilor români, interpretate de către copiii înscriși la școală;
  • Sărbătoarea Iei sub formă de șezători unde copiii învață despre costumele populare românești, despre semnele cusute și unde au ocazia să coasă cu mâna lor aceste semne;
  • Tabere de primăvară și de vară cu predare exclusivă în limba română;
  • Picnicuri cu ocazia Zilei Copilului;
  • Cursuri de cusături tradiționale românești;
  • Cursuri de matematică.

De-a lungul anilor am colaborat cu diverse organizații (Biserica ortodoxă din Oakville, Inspectoratele școlare din Halton – public și catolic, comunitatea sârbească din Oakville, comunitatea românilor din Niagara) și cu voluntari din rândul comunității.

Fondatori

Venind din domenii de activitate diferite și având traiectorii separate până la un moment dat, dorința …

» citește mai departe

Colaboratori

Incă de la începutul activității noastre am avut bucuria și norocul să ni se alăture în diferite …

» citește mai departe

Parteneri /
Sponsori

Rămânem profund recunoscători tuturor celor care pe parcursul …

» citește mai departe

Istoric

În această pagină veți găsi arhiva activităților organizate de Vorbesc Românește sub formă de …

» citește mai departe

Urmăriți-ne activitatea pe canalele sociale:

Urmăriți-ne activitatea pe canalele sociale: